Prin legea nr. 228/2020 se aduc anumite modificări atât Codului Penal, cât și Codului de Procedură Penală, necesitatea acestora rezultând ca urmare a apariției Directivei 2014/42/UE privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană.
Instituția confiscării extinse, introdusă în dreptul penal român prin art. 1 pct. 2 din Legea 63/2012 care a introdus Codul penal din 1969, a permis ca în situația în care sunt îndeplinite condițiile stabilite de lege, instanțele de judecată să poată dispune confiscarea unor bunuri cu privire la care nu s-a demonstrat că au o legatură directă cu fapta comisă.
În forma inițială a legii, persoanele care erau găsite vinovate de anumite infracțiuni precum evaziune fiscală, spălare de bani, terorism, pornografie etc. și erau condamnate la o pedeapsă de cel puțin 4 ani închisoare erau verificate în amănunt și deposedate de bunurile sau banii obtinuți prin încălcarea legii. Acestea puteau beneficia de îngăduirea instanței care acorda o privare de libertate redusă, însă păstra confiscarea extinsă, pe lângă confiscarea obișnuită a bunurilor dobândite prin comiterea infracțiunii. Convingerea instanței se formează prin disproporția existentă între veniturile licite și averea deținută.
Noua formă a art. 112 ind. 1 este următoarea:
“Alin. (1) Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când față de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă suspceptibilă să îi procure un folos material și pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanța își formează convingerea că bunurile respective provin din activități infracționale. Convingerea instanței se poate baza inclusiv pe disproporția dintre veniturile licite și averea persoanei.
Alin. (2) Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare al instanței. Confiscarea extinsă poate fi dispusă și asupra bunurilor transferate către terți, dacă aceștia știau sau ar fi trebui să știe că scopul transferului a fost evitarea confiscării.”
O altă serie de modificări a fost adusă anumitor articole din Codul de Procedură Penală, dintre care amintim cu titlu exemplificativ, art. 249 și art. 250 cărora li se introduc noi alienate, conținutul acestora fiind în sensul:
Art. 249 se introduce alin. 4 ind. 1: “În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.”
Art. 250 ind. 1 se introduce alin. 4 ce va avea următorul conținut “În cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanței de apel, dispozițiile alin (1)-(3) se aplică în mod corespunzător.”
O altă modificare se aduce art. 311 care la alineatul 3 va avea următorul conținut: “Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea ori cu privire la schimbarea încadrării juridice.”