Prin legea nr. 228/2020 se aduc anumite modificări atât Codului Penal, cât și Codului de Procedură Penală, necesitatea acestora rezultând ca urmare a apariției Directivei 2014/42/UE privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană. Instituția confiscării extinse, introdusă în dreptul penal român prin art. 1 pct. 2 din Legea 63/2012 care […]
Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fara stapan sau abandonarea pe terenuri aparținand domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale
Potrivit Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fara stapan sau abandonarea pe terenuri aparținand domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale „vehicul fără stăpân” este vehiculul de orice categorie, fara placuta de inmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculat în străinătate, staționat pe domeniul public sau privat al statului ori […]
In data de 02 iulie 2020 a fost publicata in Monitorul Oficial Legea nr. 102/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 privind societatile, lege care a intrat in vigoare la data de 05 iulie acelasi an. Prin aceasta lege se aduc schimbari majore in procesul de infiintare a unei societati, eliminand anumite cerinte obligatorii si avand drept scop dezvoltarea mediului de afaceri.
Cea mai importanta modificare se refera la eliminarea restrictiilor potrivit carora o persoana fizica sau juridica nu poate fi asociat decat intr-o singura societate cu raspundere limitata, pe de o parte, iar pe de alta parte un SRL cu un asociat unic nu putea fi asociat unic al unui alt SRL, incalcarea acestor interdictii conducand, […]