Cea mai importanta modificare se refera la eliminarea restrictiilor potrivit carora o persoana fizica sau juridica nu poate fi asociat decat intr-o singura societate cu raspundere limitata, pe de o parte, iar pe de alta parte un SRL cu un asociat unic nu putea fi asociat unic al unui alt SRL, incalcarea acestor interdictii conducand, astfel, la dizolvarea societatii.
In acest sens nu mai este necesara declaratia pe propria raspundere potrivit careia fie asociatul unic are calitatea de asociat unic doar intr-o singura societate cu raspundere limitata, fie ca societatea cu raspundere limitata cu un asociat unic nu este asociat in alta societate cu raspundere limitata.
O alta modificare adusa de Legea 102/2020 priveste si interdictia de a avea inregistrate in acelasi imobil mai multe societati decat numarul incaperilor din spatiul respectiv. Asadar, este inlaturata obligatia de a depune o declaratie pe propria raspundere, potrivit careia spatiul in care figureaza mai multe sedii sociale inregistrate este delimitat astfel incat sa permita functionarea mai multor societati.
Nu in ultimul rand, noua lege inlatura si interdictia obtinerii avizului din partea asociatiei de proprietari, care era necesar in situatia stabilirii sediului social intr-un imobil de locuinte colective (blocuri cu mai multe apartamente). In acest caz este suficienta declaratia depusa de administratorul societatii respective potrivit careia nu desfasoara activitate la sediul social.